Detaliul care a făcut diferența în ziua blestemată! Unul dintre salvatorii lui Schumacher a rupt tăcerea: ce a observat odată ajuns la fața locului

Redactor:
Dan Mirea
Detaliul care a făcut diferența în ziua blestemată! Unul dintre salvatorii lui Schumacher a rupt tăcerea: ce a observat odată ajuns la fața locului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă s-au împlinit cinci ani de la accidentul teribil suferit de Michael Schumacher la schi, iar Stephane Bozon, omul care a fost în fruntea operațiunii de salvare a fostului pilot de Formula 1, a vorbit despre clipele intervenției din stațiunea Meribel din Alpii francezi.

Schumacher s-a lovit de o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alți bolovani. Chiar dacă purta o cască de protecție, Schumacher a rămas inconștient: „Prima dată ne-a fost transmis că accidentul s-a produs lângă pârtie, ceea ce a făcut ca intervenția să fie dificilă. Țin minte că doctorilor de pe elicopter le-a fost greu să vină pentru acordarea primului ajutor, din cauza terenului accidentat”, a declarat Bozon pentru publicația germană FOCUS.

Stephane Bozon a adăugat că Schumacher se afla în afara zonei de schi, pe un teren periculos: „Am văzut piatra în care a intrat cu schiurile, dar și piatra de care s-a lovit cu capul. Cu câteva zile înainte a nins, foarte puțin, dar suficient cât să acopere acele pietre cu un strat subțire de zăpadă, astfel că nu a putut vedea pietrele.

Totuși, dacă ar fi nins mai mult, Schumacher pur și simplu ar fi trecut peste acele pietre”, a adăugat Bozon.

Citește și: S-au împlinit 5 ani de la accidentul de schi al lui Michael Schumacher. Filmul slalomului blestemat din Meribel, perioada de incertitudine și anunțul așteptat de întreaga planetă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×